|
 |
Catalin Balog Bellu
ULPIA |
|
Salutare,
Continuăm seria articolelor în care explic de ce Ulpia, cum funcționează Ulpia și pentru cine este Ulpia.
Azi vă explic conceptul Ulpia.
Așa cum știți, am început ca organizator de evenimente online sub numele ConectDentistry. În acea perioadă, ne-am pus serios întrebarea: |
|
|
cum putem ajuta mai mult medicii care participă la evenimentele organizate de noi?
Eram convinși că cel mai bun răspuns vine de la voi, așa că trimiteam formulare de feedback participanților.
O întrebare pe care am pus-o fără să realizăm importanța ei a fost: de ce faceți Educație Medicală Continuă (EMC)?
Înainte de a vă împărtăși răspunsul vostru, vreau să vă mărturisesc că aveam o imagine complet greșită despre EMC. Credeam, într-un stil universitar, că rolul educației continue este să învețe medicul toate procedurile, să îi aducă informații despre "tot". Chiar dacă unele cursuri nu ne plăceau, eram obligați să le învățăm pentru a putea trece examenele.
Răspunsul vostru a fost, pe cât de simplu, pe atât de real: vrem să avem rezultatele clinice ale lectorului pe care îl admirăm și urmărim.
Bang!
Nu toate protocoalele, nu orice rezultat! Cu siguranță nu doar cele mai bune rezultate!
Am realizat rapid două lucruri: educația medicală continuă la nivel global este "incompletă" și că, pentru a ne îndeplini misiunea, avem nevoie de o pivotare.
Mi-am pus întrebarea: care sunt pașii, ce trebuie să facă un medic pentru a avea șansa să obțină rezultate (cel puțin) la fel de bune ca lectorul pe care îl urmărește?
Așa s-a născut Protocolul/Conceptul Ulpia, deocamdată unic la nivel mondial (din câte am văzut noi).Sunt patru pași pe care trebuie să-i facem:
1. Trebuie să aflăm protocolul/reteta lectorului, cel care a obținut deja rezultatele pe care ni le dorim.
Acest pas este acoperit de educația clasică. Este absolut important, însă nu suficient! (Putem face acest pas singuri, dar suntem încă în zona de cercetare). La două săptămâni după un eveniment, sentimentul participanților era de frustrare conform feedback-urilor primite. Ne-a fost evident că nu este suficient ce se face.
2. Trebuie să aflăm informații despre materialele și echipamentele folosite de lector în cadrul protocolului.
Știu teoria conform căreia cu orice material poți face orice. Știu discuțiile, uneori etice, despre "dacă e permis sau nu" să spunem despre ce produse folosim ca lectori. Dincolo de acestea, mai mult de 80% dintre întrebările puse de participanți (și am fost gazdă la sute de webinarii) au fost: cu ce materiale lucrezi?
Am aflat că în România sunt comercializate produsele a peste 1000 de producători. Wow! Nu există profesor universitar care să le știe pe toate! Din doi în doi ani, la IDF, producătorii lansează alte produse... Ideea că un medic ar testa variantele din piață și ar alege cea mai bună soluție pentru el este o ineptie. Cred că este mult mai logic să testăm acele produse care, puse într-un protocol, ne ajută să ajungem la rezultatele dorite. Există însă o linie subțire și roșie pentru lectori când prezintă anumite produse. Ține de reputația și moralitatea fiecăruia.
3. Trebuie să achiziționăm acele produse.
Am constatat că sunt peste 70 de distribuitori, mai mari sau mai mici. Un produs poate fi comercializat între 1 și 13 distribuitori. Rolul nostru este să vă informăm și să vă sprijinim să achiziționați produsele la cel mai bun preț. (Abonamentul Gold este unul dintre răspunsuri).
Deci, știm protocolul lectorului, cunoaștem materialele cu care vom lucra și le-am cumpărat. E suficient?
NU!
4. Este nevoie de al patrulea pas: suportul continuu și comunitatea.
Când implementăm noul protocol și lucrăm cu materiale noi, vor fi momente când lucrurile nu ies așa cum ne dorim sau când nu știm cum să continuăm. Sau există momente când rezultatele sunt extraordinare și dorim să le împărtășim cu colegii interesați de aceleași rezultate clinice. Pasul 4 (tind să cred că este cel mai important) este să facem parte din microcomunități formate din lectori, participanți la acele evenimente (adică medici interesați de aceleași rezultate clinice) și reprezentanți ai producătorilor care să se susțină reciproc, să se ajute când este nevoie, să crească împreună și să își împărtășească succesele și insuccesele.
Magia conceptului Ulpia este că, dacă parcurgi cei patru pași, vei ajunge mai sus decât ți-ai propus la început. Vei descoperi noi rezultate pe care să îți dorești să le atingi. Vei deveni mai bun.
Promisiunea Ulpia este că îți oferă tot ce ai nevoie pentru a ajunge la rezultatele clinice pe care ți le dorești (sau mai bune!).
Iată sloganul Ulpia: "Improve your best!"
Ulpia nu este despre a vinde mai multe bilete, de a facilita obținerea creditelor EMC, de a sprijini organizatorii, lectorii, producătorii sau distribuitorii, deși facem și asta. Ulpia este mult mai mult!
Mi-a fost simplu să renunț la medicină atunci când am realizat că fiecare medic ce devine mai bun cu o minimă contribuție din partea noastră, oferă tratamente mai bune pacienților săi.
Știm că drumul pe care am pornit este extrem de greu. Știm că este nevoie de multe resurse pentru a reuși. Asta doar ne dă energie să mergem înainte când suntem jos. Vom fi acolo unde simțim că putem ajuta medicii să facă într-adevăr o schimbare în viața lor, a colegilor, a familiilor lor, dar mai ales în viața pacienților lor.
Va urma...
Cu prietenie,
Dr. Cătălin Balog Bellu |
|
|
|
-
Evenimente Acreditate
- Descoperiți cele mai recente evenimente care au primit acreditarea oficială CMDR
-
Evenimente Recomandate pe Ulpia
- Explorați selecția noastră de evenimente recomandate, alese pentru relevanța și calitatea lor.
-
Evenimente Noi pe Ulpia
- Fiți printre primii care află despre cele mai noi evenimente adăugate pe Ulpia.
-
Noutăți pentru Tine
- Această secțiune vă ține la curent cu ultimele noutăți și actualizări personalizate, concepute pentru a vă sprijini în cariera profesională.
-
Cursuri pe care nu ai voie să le ratezi
- Descoperă oferte exclusive, gândite să îți aducă beneficii deosebite. Nu rata șansa de a profita de ele!
- Descoperă numerele anterioare ale newsletterului Dental Digest
|
|
|
|
|
Dental World 2024 - International Dental Exhibition - Endodontics Congress
Lectori: Alfredo Iandolo, Emmanuel João Nogueira Leal da Silva, Gergely Benyőcs , Mohamad Zaafrany , Shanon Patel & more
Data: 10-12.10.2024
Locație: Budapesta, Ungaria
Credite: acreditat cu 24 EMC
Organizator: Hungary Kft.
mai multe informații aici
|
|
|
|
 |
Conferința ARSPO 2024
Lectori: Prof. Dr. Paula Perlea, Prof. Dr. Corneliu Amariei, Conf. Dr. Bogdan Culic, Dr. Anca Mesaros, Dr. Kenneth A. Eaton, Dr. Huda Yusuf & more
Data: 20-21.06.2024
Locație: Hibrid. Fizic în Constanța și online
Credite: acreditat cu 12 EMC
Organizator: Asociația Română de Sănătate Publică Orodentară ARSPO
Experimentați viitorul sănătății orale într-un format inovator care combină prezența fizică la Constanta cu accesul online prin platforma Ulpia.
Este o oportunitate unică de a vă conecta cu lideri de opinie din domeniul stomatologiei, de a descoperi cele mai recente tendințe și de a învăța despre cele mai avansate tehnici și practici.
De ce să participați:
▶️ Prelegeri captivante: Experți recunoscuți la nivel internațional vor prezenta cele mai recente cercetări și descoperiri în domeniul sănătății orale.
▶️ Interacțiune și networking: Aveți ocazia să vă conectați și să schimbați idei cu alți profesioniști și lideri de opinie din domeniul stomatologiei.
▶️Acces hibrid: Participați la eveniment fie personal, fie online, conform preferințelor și programului dvs.
▶️Workshop-uri practice: Luați parte la sesiuni interactive pentru a vă îmbunătăți abilitățile și pentru a învăța tehnici noi și inovatoare.
▶️Participi la eveniment și beneficiezi de diplomă de participare cu 12 credite EMC
Rezervați-vă locul acum pentru a beneficia de această oportunitate excepțională de a vă îmbunătăți cunoștințele și de a vă conecta cu comunitatea stomatologică internațională.
Numărul de locuri este limitat, așa că nu pierdeți această șansă!
mai multe informații aici |
|
|
|
Dental World 2024 - International Dental Exhibition - Implantology Congress
Lectori: Cosmin Dima, Levente Sidó, Maurizio Signorini, Pedro Moura & Zsolt Németh & more
Data: 10-12.10.2024
Locație: Budapesta, Ungaria
Credite: acreditat cu 24 EMC
Organizator: Hungary Kft.
mai multe informații aici
|
|
|
|
Dental World 2024 - International Dental Exhibition - Aesthetics Congress
Lectori: Alina Ruzanova, , Andras Volom, Federico Ferraris, Igor Ristic, Jarett Hulse, Louis Hardan, Michael Melkers, Pawel Paszkiewicz, Ádám Gombos, Ivan Raychev, János Grosz, Margarida Henrique, Riccardo Ammannato & more
Data: 10-12.10.2024
Locație: Budapesta, Ungaria
Credite: acreditat cu 24 EMC
Organizator: Hungary Kft.
mai multe informații aici
|
|
|
|
Dental World 2024 - International Dental Exhibition - Orthodontics Congress
Lectori: Derek Mahony, Martin Baxmann, Péter Borbély, Shadi Samawi & more
Data: 10-12.10.2024
Locație: Budapesta, Ungaria
Credite: acreditat cu 24 EMC
Organizator: Hungary Kft.
mai multe informații aici
|
|
|
|
Dental World 2024 - International Dental Exhibition - Digital Dentistry Congress
Lectori: Ioannis Vergoullis, Pawel Paszkiewicz, Zsolt Nagy & more
Data: 10-12.10.2024
Locație: Budapesta, Ungaria
Credite: acreditat cu 8 EMC
Organizator: Hungary Kft.
mai multe informații aici
|
|
|
|
Dental World 2024 - International Dental Exhibition - Endodontic Congress
Lectori: Prof. Emerit. Dr. Farm. Dumitru Lupuliasa
Data: 20.12.2024
Locație: online
Credite: acreditat cu 8 EFC
Organizator: Wellbeing Health Pharma
Înscrierea prin abonamentul Ulpia îți oferă reducere de 100% sau de 6 euro, față de prețul standard.
mai multe informații aici
|
|
|
|
 |
Organizezi evenimente pentru medici stomatologi și îți dorești să fie SOLD OUT?
Promovează-ți gratuit evenimentul în rândul celei mai mari comunități a medicilor stomatolgi din Romania.
Fă-l cunoscut și vinde bilete celor 27.000+ medici de pe Ulpia
Contactează-ne la contact@ulpia.me pentru detalii
|
|
|
|
Evenimente Recomandate pe Ulpia |
|
|
Congresul ARMEDICA - Ediția 30 - HIBRID
Lectori: Dr. Stavros Pelekanos, Dr. Dan Pătroi, dr. Bogdan Culic, Dr. Dan Lazăr & more
Data: 07-09.11.2024
Locație: HIBRID. Online pe Ulpia și fizic la Arad
Credite: În curs de acreditare pentru 24 EMC
Organizator CMS Arad
mai multe informații aici
|
|
|
|
Inserarea corectă a implanturilor dentare - demonstrație LIVE + HANDS-ON
Lectori: Conf. Univ. Dr. Sorin Mihali
Data: 12-13.07.2024
Locație: Timișoara
Organizator: Dental Concept
Ultimele 4 locuri disponibile!
mai multe informații aici
|
|
|
|
DIGITAL DENTISTRY – pacientul virtual
Lectori: Dr. & Tehn. Aldo Grammatica
Data: 18 - 20.07.2024
Locație: Ploieşti
Organizator: Science Studies
mai multe informații aici
|
|
|
|
THE CLLONES : workshop intensiv de protetică dentară cu maestrul Paulo Kano
Lectori: Paulo Kano Data: 29.07-02.08.2024
Locație: Râmnicul Vâlcea
Organizator: Pasindora
Mai multe informații AICI |
|
|
|
Curs Modular de Implantologie
Lectori: Prof. Dr. Emanuel Bratu, Dr. Ioan Borșanu
Data: 06.09.2024 - 14.12.2024
Locație: Timișoara, str. Memorandumului, nr. 3
Organizator Dental Education Center by Prof. Dr. Bratu
mai multe informații aici |
|
|
|
Open To Smile 2024
Lectori: Florin Cofar, Bogdan Chiperi, Radu Pop
Data: 26-27.09.2024
Locație: Cluj-Napoca
Organizator: PC DENTAL
Mai multe informații AICI
|
|
|
|
Urgențe Medicale în Cabinetul Stomatologic - teorie și practică - ediția a V-a
Lectori: Dr. Bogdan Bodiu
Data: 28.09.2024
Locație: București, ultimele 4 locuri!
Organizator Dr. Bogdan BODIU
Beneficiezi de o reducere de 50 euro
mai multe informații aici |
|
|
|
Urgențe Medicale în Cabinetul Stomatologic - teorie și practică
Lectori: Dr. Bogdan Bodiu
Data: 16.11.2024
Locație: Timișoara
Organizator Dr. Bogdan BODIU
Beneficiezi de o reducere de 50 euro
mai multe informații aici |
|
|
|
iDent Evolution 2025
Lectori: Gad Jorgen, PFEIFFER BJORN, PIOTRE NAGADOSKY, CHRISTIAN VORDERMAYER, EIZI ELIEZER, MARGARIDA ENRIQUE, GIUSEPPE CARRIERI, ALEXANDRU GLIGA,
Data: 10-12.04.2025
Locație:HIBRID. Cluj-Napoca și online pe ULPIA
Organizator:
Beneficiezi de o reduceri între 60-77%
mai multe informații aici |
|
|
|
Hard and soft tissue management around teeth and implants: the microsurgical approach
Lectori: Dr. David Polombo
Data: 23 - 25.01.2025
Locație: Rîmnicu Vîlcea
Organizator: Pasindora
Reducere de 300 euro până în 30.11.2024
mai multe informații aici
|
|
|
|
Managementul Interdisciplinar al Pacientului cu Disfunctie Temporo Mandibulara
Lectori: Daniel Talmaceanu, Emanuela Broscățan
Data: 20-21.09.2024 Locație: Cluj-Napoca
Organizator: Clinica Rotar Mai multe informații AICI |
|
|
|
Next Level in Pedodontics. A shared view for all dentists.
Lectori: Dr. SILVIA CHEDID, Dr. Jorge Casian, Prof. Dr. John Manton, Dr. Paloma Perez Prieto & more
Data: 24.-27.10.2024
Locație: Timișoara
Organizator Smart Pedodontics
mai multe informații aici
|
|
|
|
Conferința Anuală LASER Touch the Future
Lectori: Dr. Georgi Tomov, Dr.Tony Carreon, Dr.Felicia Paduraru, Dr.Mihaela Stanciu, Dr.Tosun Tosun
Data: 14.06.2024
Locație: București
Organizator: GASOM Dental Solutions
mai multe informații aici
|
|
|
|
 |
Ai cabinetul în unul dintre județele Gorj, Hunedoara, Dolj, Galați, Prahova sau Mureș?
Vrei să obții 200.000 de euro nerambursabili pentru cabinetul tău? Se deschide în curand linia de finanțare nerambursabilă Tranziția Justă prin care poți să accesezi între 50.000 Euro și 200.000 Euro nerambursabili!
Te invităm la un eveniment dedicat medicilor stomatologi, unde vei afla cum să accesezi fonduri nerambursabile pentru modernizarea și creșterea cabinetului tău!
Când? Luni, 10.06.2024, ora 18:00
Unde? ONLINE pe Ulpia
Care sunt beneficiile pentru tine si clinica ta stomatologica daca aplici la aceasta linie de finantare:
✅ Poti obtine fonduri nerambursabile între 50.000 și 200.000 de euro
✅ Iti vei dota cabinetul cu echipamente și tehnologii de ultimă generație
✅Cresti calitatea actului medical și a tratamentelor
✅Crești eficiența operaționala profitabilitatea cabinetului tau
Cine poate aplica?
👉 Microîntreprinderi înființate până la 31 decembrie 2021
👉 Profit din exploatare în 2022
👉 Minim 1 angajat în 2022
Nu rata șansa de a-ți duce cabinetul la următorul nivel! Rezervă-ți biletul acum: https://ulpia.me/event/fonduri-nerambursabile-in-2024 |
|
|
|
WORKFLOW DIGITAL PENTRU REALIZAREA SPLINTURILOR ORALE
Lectori: Lucian Dansorean, Alina Rotar
Data: 14-15.06.2024
Locație: Ghiroda, jud. Timis
Organizator: Tehnodent POKA
mai multe informații aici
|
|
|
|
Pași esențiali pentru dezvoltarea clinicii stomatologice
Lectori: Alexandru Onetiu, Ionut Botorogeanu, Radu Timofte, Alexandru Roman
Data: 15.06.2024
Locație: București
Organizator: Dental Academy
mai multe informații aici
|
|
|
|
Determinarea lungimii de lucru și scounting-ul în endodonție TIPS and TRICKS
Lectori: Dr. Maria Mihaela Iuga
Data: 19.06.2024
Locație: online GRATUIT pe Ulpia
Organizator: DR. MARIA MIHAELA IUGA
mai multe informații aici
|
|
|
|
Go Digital!
Lectori:Tamás Fehérvári, Endre Varga, Tamás Farkas, Florin Tudosanu
Data: 21.06.2024
Locație: Târgu Mureş
Organizator: DentElite
Beneficiază de reducerea de 100 euro valabilă până 16.06.2024
mai multe informații aici
|
|
|
|
Endodonția ghidată - principii, tehnici și aplicabilitate
Lectori: Dr. Ștefan Ștefănescu
Data: 29.06.2024
Locație: ONLINE pe Ulpia
Organizator Asociația Amedeo Oradea
Mai multe informații AICI |
|
|
|
Cum alegem forma de organizare? PFA sau SRL?
Lectori: Valentina Saygo
Data: 27.06.2024
Locație: GRATUIT, online pe Ulpia
Organizator ComuniHealthCare
Beneficiezi de peste 77% reducere la biletul care asigură revizionarea celor 15 webinarii.
mai multe informații aici |
|
|
|
Curs OMFT Avansat -2 Days Course and Interactive Workshop in MyoFunctional Therapy
Lectori: Samantha Weaver
Data: 29 - 30.06.2024
Locație: HIBRID. Fizic în București și online pe Ulpia
Organizator: AOMFT - ASOCIAȚIA DE TERAPIE OROFACIALĂ MIOFUNCȚIONALĂ
Dacă ai abonament Ulpia, beneficiezi de reducere!
mai multe informații aici
|
|
|
|
|
Colegiul Medicilor Stomatologi din România vă învită să celebrăm împreună 20 de ani de la înființarea Colegiului Medicilor Stomatologi din România (CMSR) la Ziua Porților Deschise, organizată pe 26 iunie, începând cu ora 11:00, la sediul nostru din Str. Lainici Nr. 9, Sector 1, București.
Evenimentul ne va oferi ocazia să ne reîntâlnim și să discutăm despre viitorul profesiei noastre. |
|
|
Acum 20 de ani, pe 28 iunie 2004, a fost publicată Legea 308 în Monitorul Oficial, un moment crucial pentru profesia noastră. Această lege a stabilit cadrul pentru exercitarea profesiei de medic dentist și a înființat Colegiul nostru.
Având în vedere capacitatea limitată a locației (aproximativ 50 de locuri), CMSR vă roagă să confirmați participarea printr-un email la adresa: secretariat@cmsr.ro.
Înscrierea dvs. va fi confirmată, prin e-mail, de Secretariatul CMSR, în limita locurilor disponibile. |
|
|
|
Dr. Mariana Cărămidă, Trezorier CMSR, participă la Adevărul Live pentru a aduce în atenția publică o serie de subiecte importante cu privire la sănătatea orală a românilor.
Click aici pentru a asculta interviul |
|
|
|
Cursuri pe care nu ai cum să le ratezi |
|
|
Closer to nature, Curs ceramica-stratificare-biomimetism
Lectori: TD. Daniel Jakab
Webinar online
Abonamentele Ulpia îți oferă acces gratuit pentru vizionarea acestui webinar.
Beneficiezi de o reducere fulger de 33.33% !
mai multe informații aici |
|
|
|
Curs online - Urgențe medicale în cabinetul stomatologic
Lectori: Dr. Bogdan Bodiu
Organizator Bodiu Learning
Beneficiezi de o reducere de 90 euro
mai multe informații aici |
|
|
|
Descoperă edițiile anterioare ale DENTAL DIGEST by ULPIA |
|
|
|
|
|
Primiti acest mesaj intrucat adresa dumneavoastra este in baza noastra de date ca urmare a participarii la unul din evenimentele organizate de Ulpia.me (noul nume al ConectDentistry). Ne cerem scuze daca acest mesaj a ajuns la dumneavoastra din greseala. In caz ca nu doriti sa primiti alte mesaje de la noi, va puteti dezabona accesand link-ul de mai jos. De aici poti citi politica de confidentialitate apasa aici. |
|
|